Our history

Spitalul Clinic Municipal de Copii nr.1 este prima instituție medicală de pediatrie din Republica Moldova. Spitalul a înregistrat rezultate notabile, având inițial o capacitate de 12 paturi. Grație extinderii spațiului și restructurărilor efectuate în sistemul municipal de sănătate, în prezent instituția dispune de 100 paturi, înregistrând o evoluție nu doar în aspect cantitativ, dar şi calitativ prin acordarea asistenței medicale copiilor de vârstă fragedă cu afecțiuni respiratorii acute și boli diareice acute.
Istoria spitalului este definită încă de la sfârştul sec.al XIX-lea, când preşedintele societăţii Sofia Konstantinovici (1840-1896), soţia guvernatorului Basarabiei, Aleksandr Konstantinovici, desfăşura acţiunea de fondare a spitalului de pediatrie. Astfel, sub conducerea primului medic-şef al spitalului G. A. Maleca, a fost iniţiată consultarea copiilor bolnavi. Inaugurarea spitalului, cu o capacitate de 12 paturi având loc la 1 aprilie 1884.
În scurt timp, la 10 iulie 1884, Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a aprobat Regulamentul provizoriu al Spitalului de Copii de la Chişinău, conform căruia spitalul îşi asuma obligaţia să acorde tratament şi întreţinere gratuită copiilor în vârstă de până la 14 ani, atât din Chişinău, cât şi din alte localităţi ale Basarabiei, activitatea lui fiind susţinută cu mijloacele băneşti provenite din donaţii, oferite Societăţii Filantropice din Chişinău.
Către data de 1 aprilie 1888, spitalul dispunea de 50 paturi și acorda anual asistenţă medicală unui număr de peste 300 de copii internaţi şi având peste 7 mii de bolnavi ambulator.
În ziua de 7 mai 1912 este perfectat actul de vânzare-cumpărare a edificiului cu două nivele, curte şi construcţii auxiliare, situat la colţul străzilor Podolskaia (actualmente str. Bucureşti) şi Nemeţkaia (actualmente str. Serghei Lazo), adică vechea clădire de astăzi a spi¬talului, cumpărată de la Constantin Mimi şi surorile sale.
În anii '30 ai sec. al XX –lea menirea spitalului rămânea aceeaşi să ofere îngrijire medicală copiilor săraci din oraşul Chişinău şi din judeţe, fiind unica instituţie curativă din Basarabia adaptată pentru chirurgie infantilă şi pediatrie. Anual aici se tratau circa 1200 de copii bolnavi, fiind efectuate până la 300 de intervenţii chirurgicale şi ortopedice pe an (capacitatea spitalului era de circa 50 de paturi). Ambulator se acorda gratuit sau la un tarif modest peste 7000 de consultaţii pe an. Sursele de întreţinere ale spitalului proveneau din subvenţiile şi donaţiile primite de la persoane particulare, instituţii şi organizaţii obşteşti.
În anul 1934 a fost încheiată o convenţie între reprezentantul Guvernului României şi Societatea de Binefacere a spitalului prin care România îşi asuma angajamentul de a asigura parţial spitalul cu 30 de paturi, destinate bolnavilor săraci.
În anul 1946 personalul spitalului era alcătuit din 5 medici, 20 de asistente medicale şi 19 infirrmiere. Medicii Maria Bobanov (medic-şef), Ana Obuhov (şef secţie), Ţilea Ţirulnikov, Ana Şternberg şi A.Raşcepkina (şef cabinet radiologie), cu studii speciale făcute în diverse instituţii de învăţământ superior din fosta Uniune Sovietică, au fost invitaţi să activeze aici de autorităţile sovietice. Printre asistentele medicale se numarau: M. Tatarinov, A. Papij, V. Nistreanu, R. Utkina, L. Popovici, V. Kaminskaia, Z. Dmitrieva.
Spitalul de copii devine bază clinică a Catedrei de Pediatrie a Universi¬tăţii de Medicină din Chişinău, condusă de profesorul V. Stârikovici.
Numărul copiilor spitalizaţi era în continuă creştere (anul 1946 -1598 pacienţi, anul 1947 - 1811, anul 1948 – 2879 pacienti).
La 7 decembrie 1967, Comitetul Executiv al Consiliului orăşenesc Chişinău a adoptat decizia de a construi pe teritoriul spitalului, fiind demolate câteva zidiri vechi, un bloc curativ cu 4 nivele, prevă¬zut pentru 160 de paturi. Lucrările au demarat în aprilie 1969, secţia nou-născuţi fiind transferată în localul fostei grădiniţe de copii nr. 5 din str. N.Berzarin (în prezent str. Mitropolit Petru Movilă), nr. 17,iar secţia de copii de vârstă preşcolară şi şcolară - în casa cu nr. 13 din strada Toma Ciorbă.
Noul bloc curativ a fost dat în exploatare la 1 martie 1973, capacitatea lui fiind, contrar proiectului, de 250 de paturi. La acel moment, structura spitalului se prezenta astfel:
· Secţia nr.1 - Patologia nou-născuţilor;
· Secţia nr.2 - Boli respiratorii acute la sugari;
· Secţia nr.3 - Boli intestinale la sugari;
· Secţia nr.4 - Boli somatice la copii de vârstă preşcolară şi şcolară;
· Secţia nr.5 - Nefrologie;
· Secţia nr.6 - Boli respiratorii acute la copii mai mari de un an;
· Secţia nr.7 - Reanimare şi terapie intensivă;
. Secţia internare, Cabinetul de diagnostică funcţională, Cabinetul de radiologie, Secţia de fizioterapie, Laboratorul, Farmacia,
Blocul alimentar, Blocul de gospodărie şi transport.
Medicii-şefi (actualmente Director) ai spitalului în diverse perioade:
· Nadejda Gordeev - 1 septembrie 1944 - 10 aprilie 1946
· Maria Bobanov - 10 aprilie 1946 - 2 ianuarie 1956
· Claudia Lahvinski - 2 ianuarie 1956 - 1 noiembrie 1965
· Serafima Bobrov - 1 noiembrie 1965 - 23 noiembrie 1965
· Eugen Popuşoi - 24 noiembrie 1965 - 4 iulie 1967
· Nina Şirokov - 5 iulie 1967 - 31 martie 1977
· Vladimir Deinenko - 12 aprilie 1977 - 30 noiembrie 1980
· Serghei Simco - 1 decembrie 1980 – 13 februarie 2014
· Ştefan Calancea - 14 aprilie 2014 – 1 aprilie 2021
· Aliona Rotari - 1 aprilie 2021 – până în prezent
În prezent spitalul este bază clinică a Departamentului Pediatrie USMF "Nicolae Testemiţanu”, şefi ai clinicii respective pe parcursul anilor fiind:
· Profesor universitar V. Starikovici - 1945 - 1958
· Profesor universitar Ana Miloserdova - 1958 - 1959
· Profesor universitar Tudor Chiticari - 1959 - 1989
· Profesor universitar Maria Smeşnoi - 1989 - 1996
· Profesor universitar Ecaterina Stasii - 1996 - 2007
· Șef Clinică, conferențiar universitar Ala Holban - 2007 până în prezent