O prioritate de bază a Spitalului Clinic Municipal de Copii nr.1 este îmbunătățirea continuă a calității serviciilor medicale oferite micilor pacienți, inclusiv prin aplicarea celor mai bune practici și tehnologii în domeniu.
     Procedurile medicale, realizate corect, reprezintă nu doar garanția actului medical de calitate, dar și o carte de vizită a profesioniștilor implicați.
     În scopul consolidării capacităților profesionale, la 30 iulie curent, în cadrul instituției, s-a desfășurat un seminar al asistentelor medicale (colocviu) în format hybrid (cu prezența fizica și on-line), dedicat .
     Doamna Viorica Purice, asistentă medicală superioară a secției Reanimare și Terapie Intensivă, a prezentat un raport axat pe tehnica de aplicare a branulei pe venă periferică la copii. S-au evidențiat momentele cheie ale Procedurii Operaționale Standard respective, care trebuie sa fie respectate întocmai, precum și principalele riscuri și metodele de prevenire a acestora.
    Doamna Aliona Rotari, Director a IMSP SCMC Nr 1, prezentă la întrunire, a menționat în încheiere importanța instruirii continuie și a actualizării cunoștințelor ce pot asigura:
- proceduri sigure și eficiente
- confort și siguranță maximă pentru micii pacienți
- reducerea riscurilor și a complicațiilor.