02 Iunie 2023
Boala diareică acută este o importantă cauză de morbiditate și deces a copiilor de vârstă fragedă la nivel mondial. Cele mai afectate sunt țările cu un nivel socio-economic scăzut, unde nu exista acces universal la apa curată și servicii de sănătate.
Preocuparea constantă a Organizației Mondiale a Sănătății, prin implementarea strategiilor de combatere a maladiilor la copiii sub 5 ani, a dus la o reducere practic în jumătate a numărului de decese cauzate de diaree la această categorie de vârstă în ultimii 20 ani.
Fiind un subiect de actualitate continuă, mai ales în prag de vară, boala diareică acută s-a regăsit în planul anual al conferințelor clinice ale IMSP SCMC nr.1, care s-a desfășurat la 31 mai curent.
Doamna Larisa GANGUR, șefa secție BDA sugari, raportorul de bază la întrunirea respectivă a cadrelor medicale din instituție, a făcut o prezentare cuprinzătoare a principalelor aspecte clinico-epidemioligice și de tratament a patologiei respective, menționând importanța clasificării corecte a gradului de deshidratare și rehidratarea conformă ca piloni de bază în conduita diareei.
Informația a fost frumos completată de către dnul Rodion CUȘNIRIUC, medic bacteriolog, care s-a referit la particularitățile de diagnostic bacteriologic al BDA, în viziune actualizată, cu o analiză a structurii etiologice a acesteia la copiii spitalizați în cadrul IMSP SCMC nr.1 în ultimii 3 ani.
Colegii, care s-au implicat activ în discuție, au apreciat înalt informația prezentată pentru viziunea actualizată a problemei și pentru aplicabilitatea practica.
Este important să ținem pasul cu cele mai recente informații privind boala diareică acută și alte patologii ale copilariei, pentru a pune în aplicare cele mai bune practici de diagnostic și tratament și pentru a asigura calitatea actului medical.

