Astăzi, 12 mai, este Ziua Internațională a Asistenților Medicali. Această sărbătoare este marcată pe tot globul, în semn de înaltă apreciere pentru activitatea profesionistă și dedicația față de viața și sănătatea pacienților.
     Competența în consolidare continuă, atitudinea empatică și participativă, precum și practicile medicale avansate sunt caracteristici ale asistentelor medicale din cadrul IMSP SCMC nr.1, relatate frumos de Dna Marina Boboc la întrunirea colectivului, desfășurate cu aceasta ocazie.
     Ziua Internațională a Asistenților Medicali este o ocazie de a aprecia munca și dedicația acestor profesioniști care ajută la menținerea sănătății și a bunăstării pacienților. Ei merită recunoștință și respect pentru munca lor continuă și inestimabilă, a menționat doamna NEAMȚU Liuba, vicedirector medical.
     Sincere felicitări și diplome de gratitudine din partea Asociației de Nursing a oferit Doamna Purice Viorica, președintele Comitetului Sindical.